În anul 1834, New Orleans avea să fie marcat de povestea
infiorătoare a lui Marie Delphine LaLaurie, cunosută drept „Madame LaLaurie”, o femeie din înalta
societate americană, suspectată în acea vreme că îşi sechestra sclavii şi îi
tortura până la moarte.
În acea perioadă, familia LaLaurie era foarte cunoscută
datorită faptului că găzduia evenimente fastuoase în conacul pe care îl
deţinea. Madame LaLaurie era la cel de-al treilea mariaj şi locuia împreună cu
soţul, cei doi copii, dar şi cu scalvii pe care aceştia îi aveau. Deşi la acea
vreme, în SUA deţinerea sclavilor era reglementată prin lege circulau zvonuri
prin oraş că Madame LaLaurie îşi tortura sclavii în moduri terifiante ce duceau
chiar până la moarte. Însă, persoanele care participau des la evenimentele
găzduite de familia LaLauri spuneau că Madame LaLaurie se comportă frumos şi că
e amabilă cu ei în timpul evenimentelor.
Toate presupunerile s-au adeverit pe 10 aprilie 1834,
atunci când un incendiu a izbucnit în bucătăria casei familiei LaLaurie. Când
pompierii şi poliţiştii au ajuns, au găsit o femeie în vârstă de 70 de ani legată
de sobă şi lăsată să moară de foame, le-a mărturisit poliţiştilor că era legată
acolo de către madame LaLaurie şi că ea a provocat incendiul, pentru a se
sinucide, de frică să nu fie dusă în mansarda conacului, pentru că cei care
ajungeau acolo, nu se mai întorceau niciodată. Asta era una dintre cele mai
mici torturi pe care Madame LaLaurie avea să o facă, după cum o să vedem mai
departe.
Poliţiştii au spart uşa de la mansarda conacului, şi au
rămas îgroziţi de ceea ce se afla chiar în faţa lor: sclavi: grămezi de
cadavre, organe şi membre. Încăperea era plină de sânge, iar sclavii erau
înghesuiţi şi închişi în cuşti de dimensiuni mici. Gurile le erau umplute cu
escremente de animale, închise şi cusute. Şapte dintre sclavi erau suspendaţi
de gât şi se vedeau clar urmele torturilor prin care trecuseră. Unul avea o gaura
în craniu unde îi fuseseră îndesaţi viermi, una dintre femei avea oasele rupte
sistematic, în aşa fel încât forma corpului să semene cu cea a unui crab. Mai
multe surse spun că o altă femeie a fost găsită cu pielea desprinsă în spirale
pentru a arăta ca o omidă. Un cuplu avea organele genitale mutilate şi
înlocuite, în timp ce multe alte victime
aveau răni atât de puternice, încât şansele de supravieţuire erau
minime.
Sclavii torturaţi au fost duşi în închisori locale disponibile. Până pe 12
aprilie, 4.000 de persoane vizitaseră închisorile pentru a-i vedea şi pentru a
se convinge de suferinţele lor.
Această descoperire a stârnit un întreg război în New
Orleans, iar familia LaLaurie a părăsit oraşul înainte ca mulţimea furioasă să
le distrugă, în cea mai mare parte, locuinţa. Madame LaLaurie a reuşit să fugă
de mulţime şi de explicaţii cu ajutorul şoferului ei, sclav fiind, care a dus-o la
docuri, iar de acolo a fugit la Paris.
Din fericire, ştim câte ceva despre viaţa de după acest
incident îngrozitor a lui LaLaurie datorită corespondeţelor ţinute de către cei
doi copii ai săi. Povestea spune că s-a stabilit în Paris şi a dus o viaţă
liniştită şi nu şi-a dat seama vreodată de repercursiunile pe care le-au avut
implicările sale sale violente din New Orlandes şi de aceea nu a înţeles de ce
a fost izgonită. Unii au luat această dovadă ca semn că LaLaurin suferea de o
boală mintală.
În ceea ce priveşte moarte ei, unele surse spun că a murit în Paris în 1842 sau 1849 şi că a fost
dezgorpată şi mutată în New Orleans în 1851. Alţii cred că şi-a înscenat
moartea la Paris, ca să se întoarcă în secret în New Orleans şi să-şi continue
viaţa. Povestea de viaţă a lui madame
LaLaurie de după descoperirea şi incidentul de pe 10 aprilie 1843 a rămas o
adevărată enigmă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu