Incidentul Dyatlov din Rusia: misterul secolului al XX-lea

Incidentul Diatlov este şi în ziua de astăzi unul dintre cele mai mari mistere ale secolului al XX-lea.

La 25 ianuarie 1959, un grup de zece excursionişti ruşi se aventurează în sălbăticia munţilor Urali, fiind conduşi şi coordonaţi de Igor Dyatlov, nume predestinat incidentului, datorită modurilor ingrozitoare  în care nouă dintre membrii echipajului şi-au găsit sfârşitul.

Incidentul de la trecătoarea Dyatlov pare uşor de explicat şi de înţeles: la o temperatură de -30 de grad Celsius, nouă dintre schiori au pierit în timpul unei călătorii dificile. Însă atât arhiva investigatorilor cât şi detaliile rămase din jurnalele celor implicaţi în accident au ridicat diferite semne de întrebare care au rămas şi până în ziua de astăzi fără răspuns.

Din cine era formată echipa Dyatlov?

Echipa, condusă de Igor Dyatlov era formată din opt bărbaţi şi două femei, care, cu excepţia lui Alexander Zolotarev, erau studenţi sau absolvenţi ai Institutului Politehnic Ural, situat în Ekaterinburg, Regiunea Sverdlovsk, Rusia. Georgyi Krivonischenko, Rustem Slobodin  și Nicolas Thibeaux - Brignollel erau ingineri. Igor Dyatlov şi Yinaida Kolmogorova erau studenţi ai Facultăţii de Radio. Lyudmila Dubinina şi Yuri Yudin studiau economia. Iuri Doroshenko studia Economia de energie, iar Alexander Kolevatov absolvise Facultatea Geo-Tehnică.

Alexandru Zolotarev era instructor de ski şi a vrut să meargă cu echipa Dyatlov pentru a adăuga puncte de performanţă la gradul său şi pentru a fi promovat la rangul de „Instructor expert”. Acest lucru a fost şi încă mai este pus în practică în Rusia. Zolotarev nu-i cunoştea pe ceilalţi din echipă, dar a fost recomandat de prieteni comuni. În conformitate cu jurnalele, acesta a cooperat şi a lucrat foarte bine cu toţi din grup.

Care a fost scopul călătoriei?

Potrivit Dr. Vladimir B. Aceste activităţi de ski în grup erau foarte frecvente pe atunci, în Rusia, deşi fiecare excursie avea propriul scop oarecum diferit. Din experienţa sa, interesele erau de fapt diferite: interes sportiv, turistic, social şi explorarea zonei. Echipele erau diverse, făcute cu oameni care dispuneau de grade diferite de apreciere pentru interesele acestor tipuri de excursii.

Scopul echipei Dyatlov a fost să efectueze o excursie care să aibă cel mai înalt grad de dificultate, să fie una cu adevărat complexă. S-a afirmat adesea că motivul călătoriei a fost acela de a ajunge la muntele „Gora Otorten”, dar, de fapt, traseul propus era mult mai departe. După muntele Otorten echipa planificase să parcurgă 100 km la sud, de-a lungul crestei principale a munţilor Urali, până la vârful Ojkachahl. După, ei ar fi schiat un kilometru la est de oraşul Vishay, de-a lungul râului Toshemka. Astăzi, având la dispoziţie echipamente avansate, o astfel de călătorie ar fi considerată de nivel mediu, dacă ne raportăm la gradul de dificultate, dar pentru anul 1959, aceasta era una dintre cele mai grele.

Să fie oare adevărat? Cum şi ce s-a întâmplat?

               Incidentul a stârnit multe teorii, pe baza cărora anchetatorii au încercat să reconstruiască cronologia evenimentelor.

25 ianuarie 1959 – Prima călătorie a tinerilor alpinişti este cu trenul. Grupul ajunge la Ivdel, un oraş central al provinciei de nord a Sverdlovsk, unde răman peste noapte.

26 ianuarie 1959 – Grupul prinde ocazia să meargă cu un camion până în Vizhay, un oraş din Rusia, unde rămân peste noapte.

27 ianuarie 1958 – Grupul pleacă către muntele Otorten, din oraşul Vizhay. (Otorten - denumire care în limba locală înseamnă „Nu te duce acolo”.)

28 ianuarie 1959 – Yuri Yudin se îmbolnăveşte şi se întoarce în oraşul Vizhay. Ceilalţi îşi continuă călătoria spre muntele Otorten.

31 ianuarie 1959 – Grupul ajunge în zona muntoasă, unde sunt nevoiţi să renunţe să urmeze cursul râului şi să se pregătească de urcare, acţiune care le-a luat toată ziua.

               1 februarie 1959 –  Dimineaţa -  grupul s-a pregătit de ultima campare. Distanţa pe care trebuie s-o parcurgă nu este uşoară, de aproximativ 2,5 km. 

               1 februarie 1959 – 04:00 pm – Au stabilit tabăra pe pantele Kholat-Syakhl (un nume dat de popoarele Mansi, ce însemna „Muntele morţii”). Nu mai aveau mult până la Muntele Otorten. Doveziile din fotografiile găsite de cercetători sugerează că la acea oră, toată echipa avea o stare de spirit pozitivă, pregătită de aventură. 

1 februarie 1959 – 6:00 pm 07:00 pm – Grupul a mâncat.

1 februarie 1959 – (estimativ: 9:30 pm- 11:30 pm) – Incidentul Dyatlov începe! Acest moment este calculat şi estimat pe baza mâncării nedigerate din stomacurile victimelor. Nu există nicio îndoială că grupul a fugit speriat din cort, pentru că l-au tăiat prin interior ca să poată ieşi. Aceştia au fugit spre cea mai apropiată pădure. De ce au tăiat cortul şi nu au dezlegat nodurile? Această întrebare, şi multe altele, sunt fără răspuns.

1 februarie 1959 – (estimativ: 10:00 pm – 11:00 pm) – Îngheţaţi, dar cuprinşi de groază să se întoarcă la corturile lor, cea mai plauzibilă teorie este că  au rămas aproximativ două ore în pădurea din apropiere unde fugiseră şi au făcut focul pentru a se încălzi. Disperaţi şi dezorientaţi, trei dintre ei hotărăsc să se întoarcă la corturi: Igor Dyatlov, Zinaida şi Rustem fac acest efort imens. Aproape morţi de hipotermie, eşuează, nu reuşesc să ajungă, iar moartea lor este inevitabilă. Sunt găsiţi separat, la 300, 480 şi 630 metri distanţă de copacul unde făcuseră focul.Crengile pinului, unde îi găsesc mai târziu pe doi dintre ei,  erau rupte, ceea ce sugerează că cel puţin unul dintre ei a încercat să se urce  să vadă cortul, să poată înţelege ce se întâmplă.

2 februarie 1959 (estimativ: 12:00 am – 1:00 am) – În cazul în care liderul echipei nu reuşeşte să apară, membrii rămaşi ai grupului aşteaptă un semn de speranţă. Doi dintre ei mor în timpul de aşteptare: Georgyi Krivonischenko Yuri Doroshenko. ( Se poate ca aceştia doi să fi murit înainte ca Dyatlov să ia decizia de a merge către corturi şi moartea lor să fi fost catalizatorul deciziei)

2 februarie 1959 (estimativ: 12:30 am – 1:30 am) – Membrii grupului care au rămas în viaţă iau hainele celor care decedaseră şi pleacă de-a lungul pădurii. După ce reuşesc să mearg câteva sute de metrii, cad într-o râpă(probabil este momentul când suferă leziunile). Se ghemuiesc împreună, ca să-şi ţină de cald, dar în urma autopsiilor făcute, a rezultat că Nicolas era deja mort când ei au căzut. Următoarea este Dubinina, care moare şi ea din cauza leziunilor din piept şi hipotermie. Alexander Zolatev îi ia haina şi pălăria ca să se încălzească de unul singur, iar în jurul orei 1:45 moare şi el din cauza rănilor la piept şi hipotermie.

12 februarie 1959 – Este data când echipa Dyatlov trebuia să se întoarcă în oraşul Vishay şi să trimită o telegramă să anunţe finalizarea traseului propus. Aceştia nu ajung şi nicio telegramă nu este trimisă. Fiind prima indicaţie reală, către ceilalţi, că ceva nu este în regulă.

20 februarie 1959 – Rudele victimelor fac presiuni asupra conducerii institutului şi cer să se trimită echipe de căutare şi salvare.

21-25 februarie 1959 – Echipele nu dau rezultat, iar eşecul duce la implicarea autorităţilor militare şi civile. Atât soldaţi cât şi ofiţeri iau parte, şi sunt trimite avioane şi elicoptere. Prima sesizare a fost făcută de pilotul unuia dintre avioane.

26 februarie 1959 – Tabăra abandonată a fost găsită pe versantul estic al muntelui Kholat-Syakhl, unde campaseră.  Un lanţ de paşi ar fi putut fi urmat. Acesta ducea în jos, spre marginea padurii din apropiere, dar după 500 de m urmele erau acoperite cu zăpadă. La marginea pădurii, îi găsesc pe Krivonischenko și Doroshenko desculţi, doar în lenjerie, îngropaţi în zăpadă. Crengile copacului lângă care au fost găsiţi erau rupte până la o înălţime de aproximativ 5 metri. Pe trunchiul copacului au fost găsite urme de piele şi alte ţesuturi. Pe baza acestor dovezi se crede că au urcat în copac. La 300 de metri de foc, în direcţia corturilor, au găsit trupul lui Dyatlov. El zăcea pe spate, cu capul îndreptat spre corturi şi ţinând într-o mână o creangă de copac. La 180 de metri distanţă, găsesc şi trupul lui Rustem Slobodin, care zăcea cu faţa în zăpadă cu o fractură de craniu de aproximativ 17 cm lungime.  Cu toate astea, experţii au stabilit că moartea lui se datorează hipotermiei. La 150 metri de trupul lui Rustem şi chiar mai aproape de cort, descoperă trupul lui Zinaida. Urme de sânge sunt găsite în apropiere, dar nu se ştie nici până acum ale cui sunt. Este important să ştim că Zinaida, femeie fiind, a reuşit să ajungă cel mai aproape de cort.

4 mai 1959 – Trei, i-au găsit după patru luni, îngropaţi sub patru metri de zăpadă. Dubinina avea fractura de coaste, după accidentare, iar Alexander coastele rupte pe partea dreaptă.

Incidentul Dyatlov din anul 1959 a generat numeroase teorii, întrucât niciodată în istoria omenirii, nu au pierit nouă alpinişti profesionişti. Din nefericire, deşi trupurile au fost găsite, nu s-a aflat nici după 57 de ani ce a cauzat o moarte atât de îngrozitoare. După doar patru săptămâni, sovieticii au inchis cazul, fără a explica cine sau ce i-a omorât pe tineri. Singura concluzie oferită publicului şi rudelor îndurerate a fost că moartea lor se datorează unei “Surse naturale”. Să fie adevărat? Din păcate, incidentul rămâne neexplicat şi după o jumătate de secol. Au existat numeroase explicaţii printre care prezenţa unei avalanşe, blestemele celor din tribul Mansi,  victimele unor experimente militare, sau o întâlnire cu o creatură ostilă.

Descoperiri noi în cazul Dyatlov: Ce s-a întâmplat după ce cazul a fost închis de către guvernul Sovietic

Cine sau ce a omorât alpiniştii de fapt?

Investigatorii au mers 3 ore printr-o pădure pentru a se întâlni cu o femeie în vârsta de 60 de ani, din tribul Mansi, care avea doar cinci ani când grupul Dyatlov a fost dat dispărut.

Povestea  unei femei din tribul Mansi

Le-a spus că oamenii din tribul Mansi s-au uitat după alpinişti până primăvara, deoarece credeau că aceştia s-ar fi pierdut. Din nefericire, nimic din toate aceste lucruri nu erau adevărate, spunându-le că nu a uitat ce s-a întâmplat şi nici sunetul ecoului care s-a răspândit de-a lungul pădurii în acea zi.  Fiind întrebată cum crede ea că alpiniştii au murit aceasta a povestit îngrozită. „ Când eram mică, am mers la vânătoare cu părinţii mei, ca să-i ajut să care carnea. Soarele apunea. Noi râdeam, ne prosteam pînă ce am auzit acel şuierat care s-a răspândit în întreaga pădure.” Terifiaţi, unul dintre investigatori a întrebat dacă era un zgomot produs de un om, dar răspunsul nu a fost pe măsura aşteptărilor. Femeia din tribul Mansi le-a răspuns crispată: „Nu! A fost mai mult un zgomot asurzior, pe care un om nu l-ar putea produce. Noi am ştiut ce era de fapt.”

Cine a produs acel „zgomot”?

După multe investigaţii s-a descoperit că în anul 1959, guvernul sovietic a întreprins o operaţie secretă „The snowman commission”. Misiunea consta în capturarea unei creaturi „Yeti”. Conform dosarului clasificat, au fost implicaţi foarte mulţi oameni, echipament şi bani în această cercetare. Nu doar guvernul sovietic urmărea capturarea acestei creaturi în viaţă, ci şi Statele Unite ale Americii, conform unei scrisori ataşate în dosar.  De ce nicio informaţie găsită nu a fost relatată niciodată?  Conform datelor din dosar, această operaţie a fost închisă exact în aceeaşi perioadă când alpiniştii au ajuns în munţii Urali, ianuarie 1950.  De ce sovieticii închid cazul  „Yeti”  când grupul Dyatlov pleacă în munţii Urali? De ce toate aceste dosare au rămas clasificate?

O poză făcută de grupul Dyatlov înainte de moartea lor arată o creatură pe fundal, în departare. Poate fi Yeti sau e doar o farsă? Analiza medico-legală demonstrează că nu este un fals. Dacă nu se desigilează cât mai multe arhive, documentele existente încă nu sunt suficiente pentru a răspunde la toate întrebările generate de-a lungul timpului.